Washingtonul reafirmă angajamentul de a apăra Israelul, dar vrea EVITAREA unui război cu Iranul /„Nu vrem să asistăm la atacuri sau riposte”

Publicat: 12/08/2024, 21:28

Administrația SUA a reiterat, luni seară, angajamentul de a apăra Israelul, în contextul riscurilor unor atacuri din partea Iranului și a grupurilor islamiste afiliate, dar a semnalat și continuarea eforturilor diplomatice pentru evitarea unui război de amploare în Orientul Mijlociu.

„Nu intenționez să mă lansez în evaluări sau să fac speculații asupra datelor serviciilor secrete sau în materie de activități operaționale. Dar vă pot spune că, așa cum l-ați auzit pe președintele Joe Biden, pe secretarul de Stat Antony Blinken și pe alții, noi menținem angajamentul de a ajuta Israelul să se apere, am mobilizat capabilități militare semnificative în regiune exact în acest scop, dar, în același timp, continuăm eforturile diplomatice pentru a preveni orice escaladare majoră a conflictului. În mod clar, nu vrem să asistăm la atacuri sau riposte”, a declarat, într-o conferință de presă, Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

De altfel, oficialul american a anunțat continuarea eforturilor pentru obținerea unui armistițiu între Israel și grupul islamist palestinian Hamas și pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza.

”Vrem finalizarea acțiunilor pentru un armistițiu în Fâșia Gaza. Toți negociatorii trebuie să revină la discuții și să definitiveze acordul”, a insistat Vedant Patel.

Administrația Joe Biden a semnalat constant că va interveni pentru apărarea Israelului în eventualitatea unui atac din partea Iranului sau a grupurilor islamiste afiliate. Departamentul american al Apărării tocmai a trimis în Orientul Mijlociu un portavion dotat cu avioane F-35 și un submarin cu propulsie nucleară care poate lansa rachete de croazieră.

”Statele Unite vor face tot posibilul pentru a apăra Israelul. A fost consolidată poziționarea forțelor americane în Orientul Mijlociu”, a declarat duminică Pat Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Iranul a semnalat că nu vrea declanșarea unui război cu Israelul, dar va riposta la uciderea în Teheran a lui Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al Hamas. La rândul său, mișcarea islamistă libaneză Hezbollah intenționează să lanseze un atac masiv asupra Israelului ca ripostă la raidul aerian israelian din Beirut, soldat cu moartea militantului islamist Fuad Shukr.

La rândul său, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, l-a îndemnat, luni, pe președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, să evite escaladarea conflictului cu Israelul.

”Spirala violențelor în Orientul Mijlociu trebuie întreruptă acum, deoarece orice alt incident riscă să genereze pericole neprevăzute pentru țările și popoarele din regiune”, a declarat Olaf Scholz, conform Guvernului german, în conversația cu președintele Iranului.

Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu circa 1.200 de morți și 3.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei israeliene a ajuns la cel puțin 39.897 de morți și 92.157 de răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

PUTIN consideră că ”stăpânii occidentali” au ordonat Ucrainei să atace Rusia /Liderul de la Kremlin nu mai vede sensul negocierilor

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska